Campionatele Naționale 15-16

CHEMAREA. În fiecare an în România are loc Campionatul Național de Schi Alpin. Deoarece nu este o cursă FIS, este importantă doar pentru clasamentele naționale. Era finalul lunii martie când organizatorii au găsit o locație unde să se poată desfășura probele. Problema a fost ca de obicei… lipsa zăpezii. La acel moment sezonul meu era încheiat. Nu natural, ci după o căzătură destul de zdravănă la Campionatele Naționale ale Marii Britanii desfășurate în Franța. Primesc un telefon de la clubul meu Corona Brașov. Mă anunță că se țin ”naționalele”. Pot să mă duc? Mă uit la picior…mă gândesc 5 secunde…hai că încerc, dar nu promit nimic dată fiind situația. Am pus totul în mașină și m-am pus pe condus.     

    

DRUMUL. După cum poate unii dintre voi știți, dacă ai o gleznă umflată este ideal și recomandat să ții piciorul în sus, mai ales o perioadă de timp după accident. Vă închipuiți sigur că acest lucru nu a fost posibil în timpul condusului. Bineînțeles că glezna a început să mi se umfle mai tare. Pe lângă asta am întâlnit și un “mic” accident pe drum spre România. Accident care m-a ținut pe loc câteva ore bune. Se întâmplă, ce să-i faci? În fine, după ce am reușit să pornesc din nou, s-a făcut prea târziu și glezna se umflase mult prea mult. Am decis să mă opresc la Petroșani, destul de aproape de Transalpina unde se desfășura competiția. Am ajuns în camera de hotel și am încercat să mă încalț. Nici o șansă. Nu am intrat în panică. Hai să dorm puțin, stau cu piciorul sus la noapte, mă trezesc la prima oră și mai încerc încă o dată. Zis și făcut. Nici măcar o șansă. Era cât se putea de clar pentru mine: probele din ziua respectivă erau compromise. Era luni. Luni era proba de Slalom și marți Slalomul Uriaș. Am noroc însă de prieteni peste tot. L-am sunat pe unul bun de la Deva (deci trebuia să mă duc înapoi) care a rezolvat să ajung la un doctor cât de repede se poate. Odată ajuns la el, l-am implorat să facă orice deoarece trebuie să pot concura a doua zi. Orice? Orice. Bine. A scos acul, mi-a făcut o injecție și în mai puțin de 30 de minute glezna mea se făcuse aproape normală. Din nou in mașină, am ajuns la Transalpina puțin după prânz. Însă după tot acest drum, cu toate cele întâmplate altceva este amuzant. Am auzit că unii dintre oameni prezenți nu au crezut  povestea mea și au spus că nu am avut chef să ajung, că am făcut nu știu ce pe nu știu unde. Drăguț. Bineînțeles, nu a venit nimeni la mine să îmi spună asta în față. Dar asta este. Nici o problemă. Mereu vor exista ”hateri”. :*. 

CONCURSUL. Slalom Uriaș. Nu era proba mea (trebuie să specific aici pentru cei care nu știu că probele pe care sunt specializat, anume Coborâre și Super-G nu se desfășoara la noi în țara deoarece sunt prea periculoase și nu avem protecția necesară). Dar eram încrezător. Favoritul era bineînțeles colegul Alexandru Barbu. Probele “tehnice” sunt probele lui (în mare parte pentru ca îi este frică și de umbra lui). Surprinzător însă după prima manșă conduceam ostilitățile. Glezna mea nu era 100% sănătoasă, însă cu toate astea am simțit că am mers bine. Trebuie să specific că Alexandru a făcut o greșală, care l-a costat destul de mult. În a doua mansa am intrat cu piciorul intr-o groapa care mi-a afectat tare glezna, iar ultimele 15 porți a fost doar o luptă cu durerea. Cineva chiar mi-a spus că se vedea clar cum schiez foarte mult doar pe un picior. În fine rezultatul final: câștigător Alexandru Barbu (cum era normal de altfel), eu am luat locul 2, iar podiumul a fost completat de colegul și prietenul de la Predeal, Claudiu Tudoran. Am fost mulțumit de rezultat și m-am bucurat cu adevărat că am reușit să ajung la acest concurs.

STAȚIUNEA. Este pentru prima dată când ajung la Transalpina. Am auzit păreri împărțite legate de această stațiune și sincer chiar nu știam la ce să mă aștept. Dar după ce am văzut cu ochii mei, pot să vă spun cu certitudine că este un loc minunat pentru a practica schiul și m-as întoarce oricând acolo. Pentru mai multe informații click AICI. Am avut și plăcerea să îl cunosc pe directorul stațiunii, pe domnul  Marius Fodor și pe doamna Ramona Fodor. Multumită lor am avut parte de Campionate Naționale anul acesta. Vă mulțumesc pe această cale și mi-a făcut o mare plăcere să vă cunosc.

SUSȚINERE. Câteodată în timpul sezonului când sunt departe de România, uit de susținerea  pe care o am aici. Cu toate că poate nu îmi dau seama, ea există. Mi-a fost adusă aminte într-un mod “brutal”, când o “gașcă” de copii m-au recunoscut și literalmente m-au “atacat”. Sunt viitoarele stele ale clubului CSS Petroșani și sper să îi văd pe schiuri până pe cele mai înalte culmi. Potențial există cu siguranță. Trebuie să spun că momentele cand eram cu ei pe pârtie și  era ca o mică ”bătaie” care sa mă ia primul în brațe, sunt unule dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poți trăii. Sentimentul care m-a cuprins în acel moment, mă împinge să mă trezesc în fiecare dimineață, indiferent de oră sau de anotimp și să mă duc la antrenament. Ei au impresia că eu le-am făcut o favoare că am stat puțin împreună cu ei, când defapt este exact opusul. Le mulțumesc pentru ceea ce îmi oferă și promit să fac tot ce îmi stă in putință să le fiu cel mai bun model. Sper că pot să le arat o cale câtre un drum bun în viață și îmi doresc din inima ca într-o bună zi oricare dintre ei să îmi depășească toate recordurile. Vă multumesc. Voi îmi dați putere.

ROGER BIBU...nu Federer

      Astăzi doresc să prezint lucrul de care sunt poate cel mai mândru de când m-am reapucat de acest sport numit schi alpin. În acel moment aproape nimeni nu credea in mine și în cariera mea de sportiv. Am auzit (cu o singură excepție) numai cuvinte de genul: pentru ce? Nu încerca. Nu are rost. Nu ajungi nicăieri. Pe mulți dintre acești oameni am reusit să îi aduc alături de mine între timp. Este adevărat că între timp s-ar putea să fi pierdut pe unul dintre ei, dar nu e problema. O să îl fac sa creadă din nou în mine cât de curând .

     De atunci am avut parte de alte surprize. Oameni pe care nu îi cunosc personal vin la mine cu intenția de a mă ajuta (până acum mai mult spiritual, dar e bine și asta. Ce este în mână nu-i minciună. Îl cheamă Roger Bibu. Povestea este lungă, dar o fac scurtă: a venit la mine, s-a prezentat, mi-a spus că ar dori să mă ajute pe partea de Marketing/Media/Comunicare. Vreau să subliniez ceva: cu toate că mă gândeam la o asemenea persoană, a venit ea la mine. Incă o dovada că legea atracției funcționează.

     Pot să spun că între timp eu și Roger suntem prieteni buni și sunt convins că acei oameni care mă urmăresc au putut să vadă o schimbare în modul de abordare a postărilor de pe rețelele de socializare, respectiv de pe blog. Consider că el este o parte foarte importantă la ceea ce îmi doresc eu să fac/să ajung. Pe această cale aș dorii să îi mulțumesc oficial pentru că este alături de mine. Nu te voi dezamăgi!

ROGER BIBU....not Federer

       Today I would like to write to you about one of the things I am most proud of since my return in this sport. When I started (or re-started) alpine skiing again there was almost nobody who was supporting me to do it. Well, as the story goes, I turned a lot of people 180 degrees in my favor. People that said I have no chance. Recently I feel like a lost a important one, but he’ll believe again soon. I’ll make him.

      Along the way I had some other surprises. People who I do not know personally are coming to join my cause. This is what this article is about. His name: Roger Bibu. Long story short, he came, presented himself to me, said he wanted to help me with the Marketing/Media/Communication part of things. Again, he came to me. I was thinking about him, but I did not know who “he” or “she” would be. Another proof that the law of attraction works.

      I can say in the meantime that Roger and I became good friends and I am sure that those of you who follow me could see a change in the way I approach things on the internet/media. I consider him to be invaluable for my future and I would like to take this time to officially thank him for joining me. I will not let you down!

The right choice – Deux Alpes

The new season has officially started for me. In the same place where my last season ended. France. Imagine that…Euro 2016 underway and I am here skiing. Not the slightest interest to go see a game. Love (for your own sport) does that to people J. 

            Let me tell you a little bit about who I came with. Actually who I skied with because I came alone. In Brasov and in the Romanian ski world (and not only) the name Mihai Bara is quite a heavy one. I had the pleasure of meeting him only this year when he came to Romania, after a friend gave me his phone number. He is working in the Andorran ski sport since 20 years ago. I heard a lot of nice things about him…not only from Romania but also from other people. I gave him a call, we met, and 1 month later I am skiing with him in France.

            In the past month since my big change I often wondered if I made the right choice. After 6 days of skiing with Mihai Bara I destroyed any little doubt I might have had. I learned a lot and I remembered what it is like to ski with pleasure. From run to run things are getting better and I can feel that. Without flattering him, I will tell you what I told him: I never felt so good on skis as I feel now. The training camp was a complete success and I hope I will get the chance to work with Mihai and Ruben (the other coach of their team) again soon. I am also happy because I met a group of great kids who I fell can really go places and do well in the sport.

            That being said I have some meetings in Austria for some meetings regarding skiing and some of my actual / potential future partners.

All the best.

AIV

Decizia corectă – Deux Alpes

          Noul sezon a început oficial pentru mine. In același loc unde obligat/forțat l-am terminat pe ultimul. În Franța. Campionatul European în plină desfășurare și eu sunt la ski în aceași țară. Nu am nici cel mai mic interes să mă duc la un vreun meci. Dragostea mea pentru schi produce lucruri neașteptate J.

            Să vă povestesc puțin cu cine am venit. Sau mai bine spus cu cine am schiat, că de venit am venit singur. În Brașov și în lumea schiului românesc (și nu numai) numele Mihai Bâră este un nume cu greutate. Am avut plăcerea să îl întâlnesc anul acesta când a fost în vizită în Romania, după ce am reusit să obțin numărul lui de telefon de la un prieten. Lucrează în schiul alpin din Andorra de 20 de ani încoace. Am auzit foarte multe lucruri bune despre dânsul, nu numai din țară cât și de afară. L-am sunat, ne-am întalnit, iar după o lună de la întalnire sunt la schi cu el în Franța.

 

             În ultima lună de când am decis să îmi iau soarta în proprile mâini in mod oficial și să fac marea schimbare, mă tot întrebam dacă am luat decizia corectă. După numai 6 zile de schi cu Mihai Bâră nu mai am nici un dubiu. Am învățat foarte multe și mi-am adus aminte ce înseamnă să schiez cu plăcere. De la tură la tură am simțit cum schiez din ce în ce mai bine. Fară să il flatez, i-am spus ce vă spun și voua acum: niciodată nu m-am simțit atât de bine pe schiuri. Acest stagiu a fost un real succes și sunt convins că în viitorul apropiat o să mai lucrez împreuna cu Mihai și Ruben (celălălt antrenor din echipă). Am rămas plăcut surprins și de copiii de la ei din echipă, un grup foarte frumos care poate să faca lucruri foarte frumoase în viitor.

              

             Acestea fiind spuse, săptămâna urmatoare o să am niste intalniri in Austria cu actuali și potențiali noi parteneri. Tot legat de schi, bineînțeles.

Toate cele bune,

AIV