Tuesday, 30 June 2009

Daca Gerrard era roman...

Se da urmatoarea fapta. Steven Gerrard, capitanul liderului din Premier League, Liverpool, si al nationalei Angliei, a stat 21 de ore in arestul politiei dupa victoria cu 5-1 de la Newcastle. Gerrard risca acum 5 ani de inchisoare daca acuzatia de agresiune formulata impotriva sa va fi dovedita. Potrivit presei engleze, jucatorul lui Liverpool si cativa prieteni de-ai sai au fost implicati intr-o altercatie in urma careia un DJ s-a ales cu nasul spart si cu un dinte lipsa.

Acum urmeaza exercitiul. Sa presupunem ca Steven Gerrard s-ar fi nascut in Romania, iar incidentul ar fi avut loc la Bamboo sau la Fratelli. Ce ar fi declarat neobositii nostri oameni de fotbal?

Dumitru Dragomir: “Sa lasam Justitia sa-si faca datoria! (…). Oricum, e un abuz al celor care ancheteaza acest caz. Astia sunt nebuni! Chiar nu-si dau seama ca fara Gerrard, nationala n-are nicio sansa sa se califice la Mondiale?!

Mircea Sandu: “Am incredere in institutiile statului, dar sa nu se uite ca sportul e singurul domeniu care mai scoate tara asta in lume”.

Gigi Becali (in timp ce taia porcul): “Ba’, baieti, Gerrard e finul meu si nu-l las la greu. Mi se rupe p… de politie, de procurori si de judecatori. E o inscenare securisto-comunista ca sa ia Clujul campionatul!”

Adrian Mititelu (discutie cu Gigi Becali, interceptata de DNA): “Dadui si eu niste telefoane pe la politie, facui niste lobby, dar trebuie o valiza mai mare decat dau aia de la Cluj ca sa-l infunde pe baiat”

Cristi Borcea si Vasile Turcu: “S-a dus si baiatu’ sa sarbatoreasca, iar DJ-ul ala a pus . Era stelist, l-a injurat, copilu’ doar s-a aparat. E o inscenare ca sa ia Steaua titlul”. Apoi, Borcea si Turcu inroseau telefonul cu Ministerul de Interne ca sa vada ce se poate face…

George Copos (pe schiuri): “Marea problema in tara asta e infrastructura. Nu vreau sa mai vorbesc despre fotbal!”

Victor Piturca: “Se incearca din nou destabilizarea atmosferei la echipa nationala. Eu nu cred ca Gerrard a lovit!”

Daca variantele de mai sus vi se par plauzibile, inseamna ca problema nu e la noi, ci la englezi. Ei nu stiu sa puna presiune ca sa-si apere jucatorul, doar site-ul oficial al clubului FC Liverpool a postat un comunicat scurt in care se scrie: “In ultimii 10 ani, Steven a fost un excelent servant pentru Liverpool, iar clubul ii va acorda tot sprijinul de care are nevoie in aceste momente”. Banal, nu?

No comments:

Post a Comment